13.08.2015 ora 18:55, a
venit pe lume micul meu om. Am nascut prin cezariana la 38 de
saptamani si 3 zile din cauza unor probleme medicale.
Experienta nasterii prin cezariana
a fost una cu “de toate”: teama, emotii, entuziasm, fericire, neliniste,
dezamagire, speranta si multa iubire pentru noua fiinta: cea mai iubita fiinta
din universul meu!
La ora patru am ajuns la spital
(spital de stat) si in cateva minute am fost preluata de rezidentul medicului meu. Am luat cu mine o camasa de noapte,
papuci, dosarul medical, geanta de umar si o sticla cu apa. Restul bagajului a
ramas la iubitul meu. Dupa ce m-am schimbat in toaleta de la etajul
maternitatii am mers in sala de pretravaliu pentru preluarea analizelor
(cultura de col si analiza sangelui) si monitorizarea fetala. In timp ce eu am
stat la monitorizare, el a mers sa faca fisa de internare (acte necesare:
carte de identitate, adeverinta de salariat si trimitere de la medicul de
familie). Am completat consimtamantul pentru internare si
mi-am dat acordul pentru cezariana. Consimtamantul cuprinde informatii de genul
la ce medicamente esti alergica, ce tratament ai urmat in sarcina, ce afectiuni
ai, cine va primi informatii despre starea ta de sanatate, etc. Medicul a venit
cu un sfert de ora inainte de a intra in sala de operatii. A urmat o scurta
discutie cu el, cu medicul anestezist si cu cel de al doilea medic. Discutia cu
medicul anestezist a fost putin mai ampla: a analizat dosarul medical, mi-a
explicat cum va decurge anestezia si s-a uitat la trusa de anestezie cumparata
de mine.
In sala de operatii am mers impreuna cu medicul si cu o asistenta. Mi-au spus sa ma dezbrac complet si sa ma urc pe masa de operatii. Hainele si geanta au fost luate de o infirmiera. Anestezia mi-a fost facuta in coloana, stand in fund pe masa si cu capul sprijinit in piept si umerii lasati. Eu m-am simtit rau imediat cum am intrat in sala: am avut ameteli si stari de lesin. Un asistent a stat cu mine, m-a tinut de umeri si mi-a vorbit pana si-a facut anestezia efectul. Cand picoarele au inceput sa-mi amorteasca am fost intinsa pe masa si conectata la tubul de oxigen, perfuzii, etc. Am avut anestezie epidurala si am putut comunica cu medicul si restul personalului din sala. In primele minute am varsat de doua ori. Medicul anestezist a stat langa mine, m-a mangaiat pe cap, mi-a spus cum trebuie sa respir pentru a reduce senzatia de rau. Operatia a durat 45 de minute. La scurt timp am simtit cum medicul apasa cu cotul pe stomacul meu pentru a scoate copilul si l-am auzit spunand:” Bun venit pe lume, Ana-Beatrice!” si “Felicitari, aveti o fetita frumoasa!”. Primele secunde pana am auzit-o plangand mi s-au parut o vesnicie. Am intrebat de cateva ori daca este “toata” si de ce nu plange? A avut 3030 g la nastere. Eu ma asteptam sa aiba 3700 g dar medicul a spus ca ecograful a dat o eroare de 650g! Dupa ce au infasat-o am vazut-o pentru cateva secunde. Am trait un sentiment nou, unic, greu de descris in cuvinte: o combinatie de fericire, binecuvantare, noroc si usurarea ca este sanatoasa. Si de atunci, de cate ori o privesc, ma simt cel mai norocos om de pe pamant.
Dupa operatie am fost la terapie intensiva pentru 12 ore. Aici am stat nemiscata: ai voie sa misti capul doar stanga, dreapta; mi s-au administrat calmante pentru ca o data ce efectul anesteziei dispare, durerile devin tot mai puternice. La scurt timp am inceput sa beau apa. Este indicat sa bei cat mai multa apa si sa ai la tine sticle de jumatate de litru si pai pentru ca nu ai voie sa ridici capul. Imediat ce am ajuns la terapie m-au putut vizita rudele pentru cateva minute si au adus-o si pe micuta s-o vad, dar nu din propria lor initiativa. Din pacate, in spitalul in care am nascut, Elias, copiii stau separati de mame si mie nu mi s-a parut ca personalul medical incurajeaza alaptarea.
In sala de operatii am mers impreuna cu medicul si cu o asistenta. Mi-au spus sa ma dezbrac complet si sa ma urc pe masa de operatii. Hainele si geanta au fost luate de o infirmiera. Anestezia mi-a fost facuta in coloana, stand in fund pe masa si cu capul sprijinit in piept si umerii lasati. Eu m-am simtit rau imediat cum am intrat in sala: am avut ameteli si stari de lesin. Un asistent a stat cu mine, m-a tinut de umeri si mi-a vorbit pana si-a facut anestezia efectul. Cand picoarele au inceput sa-mi amorteasca am fost intinsa pe masa si conectata la tubul de oxigen, perfuzii, etc. Am avut anestezie epidurala si am putut comunica cu medicul si restul personalului din sala. In primele minute am varsat de doua ori. Medicul anestezist a stat langa mine, m-a mangaiat pe cap, mi-a spus cum trebuie sa respir pentru a reduce senzatia de rau. Operatia a durat 45 de minute. La scurt timp am simtit cum medicul apasa cu cotul pe stomacul meu pentru a scoate copilul si l-am auzit spunand:” Bun venit pe lume, Ana-Beatrice!” si “Felicitari, aveti o fetita frumoasa!”. Primele secunde pana am auzit-o plangand mi s-au parut o vesnicie. Am intrebat de cateva ori daca este “toata” si de ce nu plange? A avut 3030 g la nastere. Eu ma asteptam sa aiba 3700 g dar medicul a spus ca ecograful a dat o eroare de 650g! Dupa ce au infasat-o am vazut-o pentru cateva secunde. Am trait un sentiment nou, unic, greu de descris in cuvinte: o combinatie de fericire, binecuvantare, noroc si usurarea ca este sanatoasa. Si de atunci, de cate ori o privesc, ma simt cel mai norocos om de pe pamant.
Dupa operatie am fost la terapie intensiva pentru 12 ore. Aici am stat nemiscata: ai voie sa misti capul doar stanga, dreapta; mi s-au administrat calmante pentru ca o data ce efectul anesteziei dispare, durerile devin tot mai puternice. La scurt timp am inceput sa beau apa. Este indicat sa bei cat mai multa apa si sa ai la tine sticle de jumatate de litru si pai pentru ca nu ai voie sa ridici capul. Imediat ce am ajuns la terapie m-au putut vizita rudele pentru cateva minute si au adus-o si pe micuta s-o vad, dar nu din propria lor initiativa. Din pacate, in spitalul in care am nascut, Elias, copiii stau separati de mame si mie nu mi s-a parut ca personalul medical incurajeaza alaptarea.
A doua zi dimineata am fost mutata in salon.
La terapie intensiva nu m-au lasat sa am bagajul cu mine si nici nu au fost de
acord sa-l las altundeva, spunandu-ne ca bagajul va fi adus a doua zi de catre
sot. Asa ca daca veti naste aici e bine sa va puneti strictul necesar in geanta
de umar. In ziua urmatoare durerile au fost foarte puternice. Cand am incercat
sa ma ridic din pat am simtit ca abdomenul se rupe in mii de bucati si toate
organele vor pica. Doctorul ma avertizase de dimineata ca va urma “cea mai
nasoala zi din viata mea”. Pe langa
toate durerile am avut si o reactie la anestezie: dureri de cap, stari de voma
si lesin accentuate de caldura din spital. In salon nu exista aer conditionat
si erau in jur de 40 de grade. La pranz
am reusit sa merg, in carucior, sa o vad
pe Ana. M-au lasat s-o tin in brate 10 minute, asistentele motivand ca ma simt
rau si nu cumva sa lesin. De fapt si mamele care se simteau bine isi puteau
vedea copiii doar la orele pentru alaptat si cel mult 30 de minute. La
urmatoarea vizita au venit cu acelasi text ceea ce m-a infuriat si le-am spus
ca e copilul meu si am dreptul sa stau cu el chiar daca ma simt rau. Am stat internata de joi seara pana duminica
dimineata. Cea mai grea zi a fost cea de vineri. Sambata deja puteam merge mult
mai usor, durerile abdominale fiind mult reduse. Pentru o refacere rapida ajuta foarte mult hidratarea: in prima zi am baut 3 l de lichide (apa,
ceai, supa) si miscarea. Cu cat mergi mai mult cu atat te vei simti mai bine.
Cat am stat
in spital, pe bebelusa am vazut-o doar cand mergeam sa alaptez. Exista un program
pentru alaptat din trei in trei ore si dureaza maxim 30 de minute. La Elias au
amenajat o camera pentru alaptare langa sectia de neonatologie si exista cateva
scaune pentru alaptat si pe holul de langa salonul micutilor. Inainte de a
merge sa alaptezi trebuie sa te speli pe
maini si pe sani si sa-ti iei din camera pentru alaptat un halat special.
Exista o lista pe usa cu numele fiecarei mamici si numarul halatului.
Duminica dimineata, medicul neonatolog m-a chemat la “vizita copilului”. A desfasat-o pe micuta si mi-a explicat cum urmeaza s-o ingrijesc. Dupa vizita am plecat acasa, unde mi-am revenit foarte repede. Zilnic invatam una de la cealalta si incercam sa ne descurcam cat mai bine iar cand simtim ca nu mai putem (adica eu), e tati prin preajma si ne ajuta.
Duminica dimineata, medicul neonatolog m-a chemat la “vizita copilului”. A desfasat-o pe micuta si mi-a explicat cum urmeaza s-o ingrijesc. Dupa vizita am plecat acasa, unde mi-am revenit foarte repede. Zilnic invatam una de la cealalta si incercam sa ne descurcam cat mai bine iar cand simtim ca nu mai putem (adica eu), e tati prin preajma si ne ajuta.
